Gehaktbal – chiftele olandeze

Căutând ceva informații despre Olanda, am descoperit și aceste chiftele, într-atât de populare în Țările de Jos încât au dedicat și o zi din săptămână acestui preparat (Miercurea -Gehaktbal Dag – Ziua chiftelei). Ce le deosebește pe aceste chiftele de unele obișnuite sunt condimentele folosite, mărimea lor (peste 100 g) și modul de prăjire, dar, la fel ca orice alte chiftele se prepară rapid și ușor. Sunt tare bune!

Ingrediente:

*am găsit multe combinații de condimente, pe lângă cele pe care le-am ales eu să le folosesc mai puteți pune majoran, cardamon, ghimbir, scorțișoară

100 g unt
1 kg carne tocată amestec (50% vită, 50% porc) sau de vită
1 ou
30 ml lapte
4 linguri pesmet
1 ceapă mică tocată (opțional)
1 linguriță nucșoară
2 lingurițe semințe de muștar măcinate (opțional)
1/2 linguriță piper alb
1/2 linguriță piper negru
1/2 linguriță cariandru măcinat

Carnea se frământă bine cu oul, laptele, pesmetul, sarea și condimentele.

Se formează chiftelele, de aproximativ 100 g fiecare (mi-au ieșit 11).

Untul se pune la topit într-o tigaie mare, în care să poată fi puse toate chiftelele.

Acestea se prăjesc pe toate părțile până ce se rumenesc, apoi se toarnă 2 căni de apă fierbinte, se acoperă tigaia cu un capac și se lasă la foc mic încă 25-30 min.

Se servesc alături de garnituri de cartofi și/sau legume.

…nelipsita secțiune.

    • Micul
    • 28 Februarie 2010

    Foarte interesanta reteta.Cred ca-s foarte bune chiftelele facute asa.

    • Sunt bune, sunt altfel decat chiftelele cu care suntem obisnuiti😉

  1. frumos ti-au iesit chiftelutele.am sa incerc si eu combinatia asta de condimente.
    te asteapta un martisor intr-un cub de primavara la mine pe blog

    • violette
    • 4 Martie 2010

    Tare aspectuase si bune, cred!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: