Posts Tagged ‘ rubarba ’

Compot de rubarba (rebarbar, rubarbar, revent)

Rubarba este o plantă cu veleități decorative, ce va da bine în orice grădină, dar mai ales este o plantă cu potențial culinar rafinat. Mai putin cunoscută în sudul țării, populară însă în Ardeal, mai ales în zona Sibiului unde era foarte populară printre sași, rubarba face carieră în dulcețuri, compoturi și prăjituri. Gustul său acrișor, astringent, ce aduce ușor a zmeură este deosebit de plăcut.

De la rubarba se folosesc tulpinile, frunzele fiind otrăvitoare. Înainte de a se folosi în preparate, de pe tulpinile de rubarba se trage membrana ce le învelește, altfel raman ațoase.

Rețeta:

1,5 kg rubarba filată și taiată bețe de 4-5 cm
1/2 kg zahăr
1 baton de vanilie
200 ml vin de coacăze (sau vin roșu)
1,5 l apă

Se prepară un sirop din zahăr și apă, în care se înăbușă batonul de vanilie crestat, apoi se adaugă vinul. Se lasă la răcit.

Rubarba se așează în borcane spălate și uscate și peste ea se toarnă siropul rece sau călduț (nu fierbinte!).

Se înșurubează bine borcanele și se sterilizează într-o oală cu apă care fierbe, la foc mediu timp de 25 min (pentru a nu se sparge borcanele în timpul sterilizării așezați pe fundul oalei o cârpă). Borcanele se pun apoi între pături unde se lasă până s-au răcit complet.

Acest compot este foarte bun consumat ca atare, sau langă biscuiți, prăjituri, înghețată.